Istoria Corului Bisericii “Sfantul Gheorghe”

corul bisericii in 1929
Autor: Silvestru D. Voinescu
Corul lui Teodor Băjenaru
În luna iunie 1884 vine în Piteşti şi îşi începe activitatea în calitate de diacon, Teodor Băjenaru (1). „…fost elev al Conservatorului de muzică şi declamaţiune din Bucureşti…”, aşa cum precizează el cu un an mai târziu, într-un memoriu către Primăria oraşului. Mare iubitor de muzică şi în acelaşi timp dispunând de o pregătire muzicală temeinică, Teodor Băjenaru, începe imediat să organizeze un cor şi în noiembrie 1884 corul lui va cânta pentru prima dată la Biserica „Sfântul Gheorghe” (2).
Începând din acest an Biserica „Sfântul Gheorghe” din Piteşti va avea, cu câteva întreruperi, cor până în zilele noastre. Înainte de 1884 ne este atestată documentar existenţa unui cor la o altă biserică din oraş. Astfel, într-un act din anul 1882, prin care Prefectura judeţului Argeş stabileşte programul procesiunii din ziua de Bobotează, se fac următoarele precizări: „… După săvârşirea Sfintei Liturghii va urma procesiunea de la Biserica Sfântul Nicolae până la locul destinat pe malul Argeşului. Procesiunea se va pune în mişcare în ordinea următoare:
                     – un detaşament de trupe pe jos,
                     – toate drapelurile din garnizoană,
                     – preoţii… în ordinul ierarhic
                     – Corul
                     – …”.
De aici rezultă clar că încă de la sfârşitul anului 1881 în Piteşti mai era constituit un cor care la 6 ianuarie 1882 a trebuit să cânte. Faptul că acest cor a cântat în prezenţa tuturor notabilităţilor oraşului în frunte cu prefectul judeţului aşa cum rezultă din actul citat ne obligă să presupunem că el avea cel puţin un nivel minim de pregătire.
În primăvara anului 1885 au loc în Piteşti o serie întreagă de discuţii, urmate de o numeroasă corespondenţă, toate legate de cor. Începutul e marcat de o scrisoare a lui Teodor Băjenaru din 25 aprilie adresată primarului şi consilierilor comunali.
…Subsemnatul diacon la Biserica Sfântului Gheorghe din Piteşti, elev al Conservatorului de muzică şi declamaţiune din Bucureşti şi administrator al corului vocal Sfântul Gheorghe din Piteşti, încă de la venirea mea în acest oraş observând lipsa absolută şi necesitatea unui cor vocal, mi-am propus a purta asupră-mi această grea dar frumoasă sarcină şi cu o mică încurajare din partea administraţiei Bisericii Sfântul Gheorghe am putut face până astăzi un cor mixt compus din 14 voci. Însă înţelegând că spiritul muzicii, acestei frumoase arte este bine dezvoltat în inima Dv. şi văzând că sunteţi dispuşi a încuraja munca şi tot ce este util şi frumos, mi-au şi eu curajul a veni prin aceasta, rugându-vă să bine voiţi a acorda o subvenţie pe cât veţi găsi de cuviinţă din care să beneficieze corul cât şi eu, spre a putea face din acest mic cor, un adevărat cor la demnitatea lui şi care va fi la dispoziţiunea comunei pentru înfrumuseţarea oricărei serbări naţionale.
Primiţi vă rog…
Diacon Teodor Băjenaru”.
(F.A.S.A. – F.P.O.P. – 41/ 1885).
Pe 29 aprilie, primarul oraşului primeşte o altă scrisoare.„Domnule primar, pentru a avea un cor de 20 de corişti în permanenţă, spre a servi la toate Te-Deum-urile, îmi trebuie să plătesc pe fiecare corist cu câte 3 lei noi pe lună; dacă aceasta se va conveni, apoi eu mă oblig în timp de un an să am în permanenţă corul şi a servi la toate ocaziunile, precum la: Te-Deum-uri, la întâmpinarea vreunui oaspete mare etc., afară de serviciile Liturghiei la biserică, căci în cazul acesta ar costa îndoit remunerarea coriştilor din cauză ca ar fi mai mult de lucru.
   Primiţi vă rog…
Gr. Thănăsescu”.
(F.A.S.A. – F.P.O.P. – 41/ 1885).
Primăria oraşului luând în consideraţie cele două scrisori hotărăşte să acorde subvenţie ambelor coruri (unul înfiinţat şi celălalt urmând să se înfiinţeze) şi cere în acest sens şi acordul Prefecturii Argeş. La 8 mai Prefectura judeţului Argeş trimite următoarea adresă: „Domnule Primar. Puindu-se în deliberarea comitetului cererea consiliului acestei comune primită cu adresa nr. 1844, prin care se încuviinţează domnilor Gr. Thănăsescu şi Diaconul Teodor Băjenaru o subvenţie de câte 60 lei lunar de fiecare pentru înfiinţarea a două coruri de muzică vocală, am onoarea a vă comunica că prin deciziunea nr. 1097 de la 6 mai corent o aprob cu modificarea însă, ca plata acelor subvenţii rămâne să se facă nu din fondurile comunei, ci din bugetele bisericilor, cotizând toate, cu condiţiunea ca corurile să cânte succesiv la fiecare biserica”.
În urma acestei adrese semnată de Prefectura judeţului, Primăria oraşului, printr-o corespondenţă numerotată de la 2.206 pana la 2.212 inclusiv, se adresează bisericilor din oraş (mai puţin schitul Trivale şi bisericilor Buliga, Sfânta Treime şi Sfântul Ioan) făcându-le cunoscută hotărârea de a cotiza pentru subvenţionarea celor două coruri. Dintre răspunsurile pe care le-a ocazionat această hotărâre, vom reproduce aici numai cel al Bisericii „Sfântul Gheorghe” care ne furnizează o serie de informaţii interesante.
Domnule Primar. Cu onoare răspundem la adresa dv. 2206 ca subsemnaţii, încă din anul trecut 1884 iunie după cererea d-lor enoriaşi, ca în locul decedatului Preot N. Constantinescu să înfiinţăm un diacon (sic), am şi angajat pe Diaconul Teodor Băjenaru instruit în Conservatorul din Bucureşti şi care în dorinţa ca biserica să aibă un cor, ceea ce era şi dorinţa noastră, am şi organizat un mic cor vocal compus din cântăreţii bisericii şi din copiii unora din enoriaşii bisericii care s-au oferit a lua lecţii de muzică vocală de la Diaconul Băjenaru şi cărora ca încurajare le-am prevăzut prin bugetul bisericii lei 25 pe lună. Acum ca să mai cotizam cu altă sumă ne este imposibil fiind bugetul echilibrat şi nici nu putem apela la propunerea ca corul nostru să servească succesiv la alte biserici, căci ar trebui ca în loc de a înfrumuseţa serviciul bisericii noastre – conform dorinţei enoriaşilor – să fim din contră în lipsă 4 şi 5 sărbători, nu numai de corul pe care îl posedăm astăzi, dar şi de ceilalţi cântăreţi şi diaconul diriginte care fac parte din cor.
Dacă, D-le Primar, ceea ce nu ne îndoim – D-tră apreciaţi că este frumos şi progresiv a exista corul la unele biserici din comună, să bine voiţi a face ca ele să fie încurajate prin aceea de a primi o mică subvenţiune din casa comunei ca să putem adăuga personalul de care se simte trebuinţă şi noi ne vom lua obligaţiunea atunci ca la zilele solemne când se ţin Te-Deum-uri să fie corul cu diaconul diriginte pus la dispoziţia celor în drept ca să fie oficiată sfânta slujbă. În modul însă propus de Dv. pentru biserica noastră ar fi un regres, iară nu un progres…”.
(F.A.S.A. – F.P.O.P. – 41/1885).Corul lui Gr. Thănăsescu nu s-a înfiinţat, iar cel al Bisericii Sfântul Gheorghe dirijat de Teodor Băjenaru, prin strădaniile acestuia şi ale epitropiei, şi-a continuat activitatea, mărindu-se şi câştigându-şi un bine meritat prestigiu (în anii 1896-1897 acest cor organizat la patru voci a avut în permanenţă o medie de 24 de corişti).
În aceste condiţii, Piteştiul păşeşte din secolul XIX în secolul XX cu două formaţii corale statornice şi bine cunoscute în oraş: corul Liedertafel şi corul Bisericii „Sfântul Gheorghe”, precum şi cu o serie întreagă de alte coruri laice sau bisericeşti cu o existenţă ocazională (printre acestea se pot include şi corurile şcolare care apăreau cu prilejul unor sărbători naţionale sau a sărbătorilor de sfârşit de an).
(F.A.S.A. – F.P.O.P. – 4/1886).Am precizat mai sus că, corul Bisericii „Sfântul Gheorghe” va funcţiona cu unele mici întreruperi până în zilele noastre. Existenţa de 8 decenii a acestui cor (anul apariţiei acestui studiu este 1971, n.red.), nu numai ca îl impune respectului nostru, dar ne obligă să-l urmărim în timp, cu atât mai mult cu cât îl vom întâlni adesea legat în mod organic de viaţa spirituală a oraşului.               
Corul Bisericii „Sfântul Gheorghe” până în anii primului război mondial(…)
Corul Bisericii „Sfântul Gheorghe”, pregătit cu grijă de Diaconul Băjenaru este tot mai prezent în viaţa oraşului luând parte la Te-Deum-urile care se făceau cu ocazia diferitelor sărbători oficiale şi la alte manifestări, multe din ele laice.
În 1904, Teodor Băjenaru strângând în jurul lui un grup de iubitori de muzică piteşteni printre care cea mai mare parte dintre coriştii de la catedrală, fondează „Societatea Muzicală RomânăDorul”. Ştampila rotundă pe care şi-o confecţionează noua societate are la mijloc o liră sub care scrie „Fondat 1904” (Arhiva Bisericii „Sfântul Gheorghe”, dos. 1909, p. 82).
Existenţa societăţii „Dorul” este strâns legată de formaţia corală de la Biserica „Sfântul Gheorghe” (…). Odată cu înfiinţarea societăţii „Dorul”, Diaconul Teodor Băjenaru nu se mai poate ocupa direct de corul Bisericii la care slujea. În afara faptului că era profesor de muzică la liceu şi preşedintele societăţii amintite, începe să se ocupe şi de organizarea corului acestei societăţi, principalul ei obiectiv (…).
Începând din anul 1904 corul Bisericii este dirijat de Ioan Ianculescu (fost şef al muzicii militare din Piteşti). Acesta conduce corul până în 1908. În aceşti 4 ani epitropia bisericii a subvenţionat corul cu câte 500 lei anual.
În anul 1907 Diaconul Teodor Băjenaru este hirotonit preot la Biserica „Mavrodolu” (începând din acest an şi această biserică va avea cor).
În perioada 1908-1909, timp de un an, la Biserica „Sfântul Gheorghe” cântă corul regimentului „4 Argeş” subvenţionat de epitropie tot cu 500 lei (anul bugetar al bisericii în vremea aceea ţinea de la 1 aprilie până la 1 aprilie următor).
De la 1 aprilie 1909 corul regimentului nu mai cântă la catedrală. În urma acestui fapt îşi oferă serviciile societatea „Dorul” care din acest an nu se va mai numi „muzicală”, ci „corală” (…). Anul 1909 a însemnat pentru societatea corală „Dorul” anul cu cea mai bogată activitate… De la 1 aprilie 1909 până la 1 aprilie 1910 la Biserica „Sfântul Gheorghe” va cânta un cor format din membrii ai societăţii „Dorul”. Pe 4 martie 1910 societatea cere epitropiei bisericii să-i comunice dacă mai reînnoieşte contractul pe anul viitor. Pe adresa societăţii corale semnată de preşedintele ei Teodor Băjenaru se află următoarea rezoluţie a epitropiei: „Se va comunica societăţii corale Dorul că epitropia consimte a face un nou contract cu începere de la 1 aprilie 1910 până la 1 aprilie 1911, adică pe un an de aici înainte”.
În aprilie 1910 societatea „Dorul” face totuşi contract cu epitropia pentru 3 ani, până la 1 aprilie 1913 (Arhiva Bisericii „Sfântul Gheorghe”).
După venirea lui Constantin Albu în Piteşti, ca profesor de liceu, Teodor Băjenaru îi dă tânărului său coleg conducerea societăţii (şi a corului implicit, care acum se va numi „Armonia”, după ce o perioadă purtase numele de „Dorul Carpaţilor”). Existenţa acestei societăţi va fi oprită de războiul care se apropia inevitabil. Ea a însemnat totuşi încă un pas făcut pe linia îmbogăţirii vieţii spirituale a oraşului.
Între 1909 şi 1913 corul care a cântat la Biserica „Sfântul Gheorghe” a fost condus de C. Dionisescu. Din 1913 până în martie 1915 corul Catedralei a fost dirijat de Teodor Săvulescu. Epitropia ridicase între timp subvenţia corului la 600 lei pe an. Corul dirijat aici de Teodor Săvulescu este format în cea mai mare parte din corişti care cântaseră şi în anii anteriori. Unii dintre aceştia cântaseră şi în corul societăţii „Dorul”.
Începând din anul 1914 societatea corală înfiinţată şi condusa ani în şir de Teodor Băjenaru şi preluată în cele din urmă de Constantin Albu nu am mai întâlnit-o în nici un document sub nici una din denumirile pe care le-a purtat.
Corul Catedralei intre 1915 si 1929
După ce în primăvara anului 1915 Teodor Săvulescu fusese concentrat, corul Bisericii „Sfântul Gheorghe” este dirijat începând din luna iulie de Iordan B. Arsenescu. El v-a dirija fără întrerupere până la sfârşitul anului 1916. În acest an, corul a avut în medie 16 corişti: 4 soprane, 3 altiste, 4 tenori şi 5 başi.
Pentru anul 1917, n-am mai găsit nici un fel de documente care să vorbească despre cor. Aceasta nu înseamnă neapărat că în acest timp biserica nu a avut cor. Documentele scrise lipsesc în primul pentru faptul că epitropia bisericii n-a mai putut în anul 1917 să subvenţioneze corul ca în ceilalţi ani (plata corului obliga la întocmirea ştatelor de plată pentru corişti şi dirijori, tăierea unor chitanţe, etc.). Este însă foarte posibil ca corul să fi existat chiar neplătit, dacă ţinem seama de sudurile care s-au creat aici de-a lungul anilor şi de faptul că cei plecaţi au fost înlocuiţi cu elevi de liceu, pentru care o răsplată o constituia numai cinstea de a cânta în corul Catedralei.
Pentru  perioada  1918-1919,  fără să cunoaştem numele dirijorului, avem certitudinea existenţei corului deoarece epitropia bisericii alocase subvenţia anuală de 1.200 lei.
Începând din februarie 1920, corul este dirijat de Alexandru Rădulescu. În luna aprilie a acestui an, corul număra 21 de corişti : 6 soprane, 4 altiste, 6 tenori şi 5 başi.
Alexandru Rădulescu dirijează până în 1921. Din luna următoare, corul va fi dirijat de Ion Dan, de câţiva ani corist de frunte în corul Catedralei, cu o foarte frumoasă voce de bariton. Lui Ion Dan, pe care-l vom mai întâlni în viaţa muzicală a Piteştiului, îi urmează profesorul Constantin Albu, cu venirea căruia începe o nouă etapă pentru corul Bisericii „Sfântul Gheorghe”.
Începând cu anul 1923, corul va cunoaşte o creştere evidentă din toate punctele de vedere. Profesorul C. Albu se va îngriji atât de mărirea numărului membrilor cât şi de îmbogăţirea repertoriului cu o serie întreagă de piese de pretenţie. La începutul anului, corul avea 27 de corişti, iar în decembrie avea 35. În anul 1924, corul a primit o subvenţie de 1.500 lei lunar. Din aprilie al acestui an şi în anul următor, în corul catedralei va cânta şi Nicolae Brînzeu (3), pe care-l vom întâlni în anii următori în fruntea unor acţiuni valoroase pe tărâm muzical.
După venirea profesorului Albu ca dirijor, corul Bisericii „Sfântul Gheorghe” este tot mai des solicitat în afară. El pregăteşte acum cu corul pe lângă cântările Liturghiei, o serie de piese corale de alte genuri: colinde, cântece patriotice şi populare, etc. Aşa se face că, în anul 1926, răspunzând unui deziderat unanim al iubitorilor de muzică piteşteni, profesorul Constantin Albu, împreună cu membrii corului Catedralei, pune bazele societăţii corale „Freamătul Argeşului”. Imediat societatea îşi măreşte numărul membrilor prin venirea unor îndrăgostiţi de muzică şi noul cor piteştean, care avea deja un repertoriu minim, în primele luni ale anului 1927 îşi face apariţia pe scenele din Piteşti în concerte de sine stătătoare.
Ca o consecinţă – am putea spune firească pentru conjunctura de atunci – a existenţei coralei „Freamătul Argeşului”, a crescut calitativ şi cantitativ, atingând cele mai înalte trepte din existenţa sa şi corul de la Biserica „Sfântul Gheorghe”. În anul 1927 acest cor are 40 de membri: 10 soprane, 13 altiste, 8 tenori şi 8 başi (această cifră pare desigur modestă pentru un cor laic. Dar pentru un cor de biserică – care trebuie să cânte într-un cafas – ea e arareori întâlnită).
Atingerea unui prag calitativ superior de către corul Catedralei este semnalat de „Tribuna comerţului”, care la rubrica sa „Ultima oră” notează printre altele: „Oricine se duce duminica la Biserica Sfântul Gheorghe, unde cântă un cor excelent, sub conducerea domnului profesor Albu, se simte înălţat sufleteşte şi adânc impresionat” („Tribuna comerţului”, an I, nr. 20, 25 decembrie 1927, p. 4).
În anul 1928, corul se menţine la aceeaşi valoare şi la acelaşi număr de membri. Sfârşitul anului 1928 aduce după sine încetarea activităţii profesorului C. Albu la corul Bisericii „Sfântul Gheorghe”. Nu cunosc motivele care l-au determinat să nu mai dirijeze acest cor tocmai în momentul în care se afla la un nivel de pregătire cu totul superior.
Începând cu anul 1929, profesorul C. Albu va pregăti şi dirija corul Bisericii „Sfânta Vineri”, iar corul Bisericii „Sfântul Gheorghe” va fi dirijat în continuare de Anghel Constantinescu (4), cel care dirijase până atunci corul de la Biserica „Mavrodolu”.
Odată cu plecarea profesorului Albu de la Biserica Domnească, Societatea corală „Freamătul Argeşului” se desfiinţează. De fapt, acelaşi cor va fi prezent, aşa cum vom vedea şi în continuare pe scenele oraşului, decât că în loc să apară sub firma unei societăţi, va apare sub firma Catedralei oraşului.
Corul Bisericii „Sfântul Gheorghe” începe anul 1929 avându-l deci ca dirijor pe Anghel Constantinescu, cel care dirijase până atunci corul bisericii „Mavrodolu”. În primele luni ale anului corul a primit subvenţia lunară de 10.000 lei, terminând anul cu 12.000 lei.
Pe 7 decembrie 1928, Primăria oraşului Piteşti făcuse cunoscut Bisericii „Sfântul Gheorghe”, că pentru anul 1929 Consiliul comunal a acordat o subvenţie de 36.000 lei (fireşte, această sumă, nu putea să acopere întreaga subvenţie a corului care se ridica la peste 100.000 lei anual, dar faptul că a fost acordată, ne arată că Primăria avea obligaţii faţă de acest cor pe care îl folosea adesea în ocazii cu totul laice).
Până în 1932, corul a avut între 34 şi 25 de corişti (am pus întâi limita superioară, deoarece corul a mers în descreştere, pentru că o parte din corişti, în 1929, au plecat după profesorul Albu la corul Bisericii „Sfânta Vineri”). Într-o fotografie foarte reuşită din iunie 1929, pe care ne-a transmis-o Anghel Constantinescu, corul Bisericii „Sfântul Gheorghe”, avându-l în mijloc pe dirijor, număra 27 de corişti (printre corişti se afla şi I. Costeleanu, unul dintre baritonii buni ai corului Palatului Culturii, azi (1971, n.red.) aproape de anii de pensie).
Activitatea în afara Bisericii a corului Catedralei ne este semnalată printr-o serie întreagă de documente scrise (diverse epistole, cronici de ziar, etc.).
Către sfârşitul anului 1932, Anghel Constantinescu părăseşte corul Bisericii „Sfântul Gheorghe” pentru a se ocupa de corul unei întreprinderi.
Corul Catedralei va fi dirijat în continuare de I. Muşetescu fără întrerupere până la sfârşitul anului 1936. În această perioadă numărul coriştilor, variază între 20-25, iar epitropia Bisericii aloca pentru cor sume anuale, în jur de 50.000 lei.
În anii 1937-1938, corul Bisericii a fost dirijat de Paraschiv Stănescu şi a avut o medie de 20 de corişti.
Din ianuarie 1939, la Sfântul Gheorghe, va dirija Nicolae I. Muşatescu, fără întrerupere, până în vara anului 1942. În aceşti ani, cu toată vitregia timpului, epitropia aloca pentru cor suma trimestrială de 18.000 lei. Numărul coriştilor însă scade simţitor, atingând numărul minim de 15 în lunile ianuarie, februarie şi martie 1941. Din luna decembrie 1942, corul Catedralei va fi dirijat timp de 12 luni de profesorul Alfons Popescu (5). Corul urcase între timp din nou la 20 de corişti. La tenori cânta şi elevul Vasile Veselovschi (6), care era un fel de secretar şi dirijor secund al corului.
În luna  decembrie 1943  începe să dirijeze profesorul Grigore Mircescu. Corul continuă să crească atât numeric, cât şi calitativ. În anul 1944 are o subvenţie lunară de 20.000 lei.
În luna octombrie 1944,  va  reveni la pupitrul corului Bisericii „Sfântul Gheorghe”, profesorul Constantin Albu. Din nou acest cor îl va avea la conducerea sa pe profesorul Albu o perioada mai mare de timp. El va dirija, fără întrerupere, corul Catedralei până la sfârşitul anului 1951. În cea mai mare parte a acestei perioade corul a avut între 20 şi 30 de corişti. În anii 1948-1949 subvenţia acordată de Epitropie a fost de 10.000 de lei pe lună.
Începând din anul 1952 Epitropia bisericii nu mai poate subvenţiona corul şi, în aceste condiţii, profesorul Albu, care avea aproape 70 de ani şi nu mai avea energia de altă dată, nu s-a mai putut ocupa de cor, care presupunea mai întâi recrutarea de noi corişti. Totuşi biserica nu va rămâne fără cor. Preoţii de aici (pr. paroh Marin S. Diaconescu în special) pentru păstrarea tradiţiei au recrutat o serie de elemente noi cu care, alături de cele rămase, au făcut cor în continuare, de care s-a ocupat dirijându-l alternativ preotul Marin Branişte şi diaconul Mihai Marinescu. În anul 1958 Mihai Marinescu se transferă la Patriarhie şi va fi înlocuit de diaconul Marin Drăguşin (azi preot paroh la Biserica „Sfântul Ioan” şi solistul foarte apreciat al corului Palatului Culturii), care va contribui, de asemenea, la ducerea mai departe a corului de aici.
Între 15 august 1963 şi 17 noiembrie 1968, Biserica domnească „Sfântul Gheorghe” a fost închisă pentru restaurarea pe care a făcut-o „Direcţia Monumentelor Istorice” şi în urma căreia a fost readusă la dimensiunile şi înfăţişarea pe care a avut-o iniţial (acest monument de artă feudală – o adevărată bijuterie, este astăzi unul din punctele de atracţie turistică ale oraşului).
     corul bisericiiDupă restaurare, corul şi-a reluat activitatea tot la proporţii reduse şi este dirijat de prof. Grigore Mircescu. Corul cânta jos în jurul stranei din dreapta (după restaurare biserica nu mai avea cafas). Trecând în revistă existenţa corului Bisericii „Sfântul Gheorghe” din 1884 pana astăzi (1971, n.red.), ne putem da seama că avem de-a face cu o prezenţă aproape permanentă, care a contribuit din plin la viaţa corală a Piteştiului.
      În încheiere, câteva cuvinte despre repertoriul atacat de acest cor de-a lungul existenţei sale. Începând cu Teodor Băjenaru, cel care a înfiinţat corul, şi terminând cu Grigore Mircescu, cel care dirijează corul astăzi (1971, anul apariţiei acestei lucrări, n.red.), vom găsi alături de profesorul Albu o serie de dirijori care au acordat o atenţie deosebită repertoriului. Aşa se face că, de-a lungul anilor, acest cor a avut în repertoriul său piese de valoare, ale celor mai multora dintre compozitorii noştri, care au creat în domeniul muzicii bisericeşti (unii chiar vârfuri ale muzici româneşti) cum sunt: Bena Berezovschi, Cuclin, Cucu, Drăgoi, Ghica-Comăneşti, Hubic, Kiriac, Lungu, Mandicevschi, Muzicescu, Podoleanu, Popescu-Pasărea, Popescu Ştefan, Porumbescu, Vorobchievici şi alţii fără a mai aminti o serie întreagă de compozitori clasici străini.
  1. Teodor Băjenaru (16 august 1853 – 18 iulie 1931). După terminarea seminarului urmează Conservatorul din Bucureşti, avându-l director şi profesor pe Eduard Wachman, de care a fost apreciat în mod deosebit. În anul 1884 a venit în Piteşti, diacon la Biserica „Sfântul Gheorghe” unde a slujit până în anul 1907 când a trecut preot la Biserica „Mavrodolu”, la care a rămas până la sfârşitul vieţii. A fost profesor de muzică la Liceul Brătianu din anul 1885 până în anul 1920 unde a organizat cor pe 4 voci, pentru care a compus personal o serie de piese.
  2. Biserica „Sfântul Gheorghe” sau „Biserica Domnească”, valoros monument istoric, este ctitoria lui Constantin Şerban Voievod şi al soţiei lui, Doamna Bălaşa. Construită în 1656, în secolul XVII, Biserica Domnească a găzduit prima şcoală a Piteştiului. La începutul primului pătrar al veacului trecut (lucrarea e scrisa in 1971, n.red.) a fost pictată în maniera lui Tătărescu, de elevul acestuia – Gh. Stoenescu. Deşi micuţă, are una dintre cele mai frumoase catapetesme care se pot vedea în ţara noastră. În anii regimului comunist a fost restaurată (între anii 1963-1968) de către „Direcţia Monumentelor Istorice”.
  3. Nicolae N. Brînzeu s-a născut în Piteşti la 28 decembrie 1907. După terminarea liceului din localitate a urmat între 1926 şi 1931 Conservatorul din Bucureşti (…). A compus încă din timpul studiilor fiind şi deţinătorul a doua premii „George Enescu” pentru compoziţie (1934 – premiul II şi 1942 – premiul I). A compus muzică de teatru, muzică vocal simfonică, muzică simfonică, muzică de cameră, corală, vocală. Din 1948, a dirijat Filarmonica din Arad. A dirijat concerte simfonice şi în străinătate.
  4. Anghel Constantinescu, funcţionar C.F.R. Ca dirijor şi-a făcut ucenicia sub supravegherea lui Teodor Băjenaru, la Biserica Mavrodolu, unde după 1921 dirijează corul pana în 1928. După ce va conduce corul catedralei aproape 4 ani, va realiza în cadrul C.F.R. Piteşti un cor puternic, o orchestră şi în colaborare o revistă care a avut mult succes.
  5. Alfons Popescu, profesor de muzică la mai multe şcoli din Câmpulung Muscel şi un şir de ani (până în 1968) metodist cu probleme de muzică şi dirijat la „Casa Regională a Creaţiei Populare Argeş”. S-a făcut cunoscut în întreaga ţară prin rezultate strălucite obţinute cu corul Căminului cultural din Domneşti, pe care l-a dirijat timp de 25 de ani.
  6. Vasile Veselovschi – compozitor, născut în anul 1925 în Găvana, azi cartier al Piteştiului. După absolvirea Liceului din Piteşti, urmează între 1947 şi 1952 Conservatorul din Bucureşti. Astăzi este unul dintre cei mai cunoscuţi compozitori de muzică uşoară (maestrul V. Veselovschi a răposat în 1998, n.red.)
[ Din lucrarea „Un secol de activitate corală în Piteşti”, lucrare editată de Comitetul Judeţean pentru Cultură, Argeş, 1971]
img022

                                  Corul Bisericii „Sfântul Gheorghe” – Pitești;                                              Dirijor: George Paraschivescu (imagini din anul 2004)

 

img023

.



Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

13 − four =

This entry was posted on 07/03/2014 and is filed under Istoricul Bisericii. Written by: . You can follow any responses to this entry through the RSS 2.0 feed. You can leave a response, or trackback from your own site.